Acasă Politica Nechifor(Pro România): În 2020, la Suceava, se joacă schimbarea primarului

Nechifor(Pro România): În 2020, la Suceava, se joacă schimbarea primarului


Intră acum și în grupul de

Președintele organizației județene Suceava a Pro România, Cătălin Nechifor, a declarat la Subiectul Zilei de la News Bucovina că în 2020 se va juca schimbarea primarului Sucevei, Ion Lungu, arătând că acesta este erodat după patru mandate și că s-a văzut și în scorul electoral de la alegerile prezidențiale că susținerea politică e din ce în ce mai mică.

„La Suceava se joacă acum schimbarea primarului. PNL a scos un scor foarte mic la Suceava. 35 la sută în turul întâi. E un scor mic pentru un partid la guvernare, cu președinte și tot tacâmul și cred că erodarea domului Lungu e suficient de mare”, a spus Nechifor care consideră că această situație a făcut ca mai mulți să-și dorească o candidatură și că el încurajează competiția.



„Dacă erau două tururi de scrutin, oricine în bătea pe Ion Lungu, dar într-un singur tur va trebui ales cu foarte multă atenție cine să treacă mai departe de partid. Nici PSD și nici Pro România nu au capacitatea să câștige singuri, cu electoratul lor, dintr-un singur tur. La Suceava PNL a luat 35 la sută, PSD 23 la sută, Pro România-13 la sută. Vorbesc de primul tur, turul politic al alegerilor prezidențiale. USR a avut un scor destul de mic și se vede că e în picaj în toată țară. Va trebui să avem inteligența, dar și oferta interioară de a exista o persoană care să treacă bariera celor 13 la sută pentru noi, Pro România sau pentru PSD de 23 la sută”, a spus Nechifor.

El a apreciat că la PSD e un pic mai complicat pentru că a văzut acolo poziționări, nuanțări și candidați și candidate.

„Pe noi ne interesează Pro România și vrem să avem candidat și să ne batem cu șanse reale la Primăria Sucevei pentru că de aici pleacă un mecanism politic pe termen lung”, a explicat Nechifor.

El a menționat că Pro România a lansat proiectul „Vin la Primăria Suceava” prin care îndeamnă cetățenii să facă propuneri de candidat și de proiect politic.

Nechifor a spus că Pro România va desemna, oficial, candidații după alegerile interne pentru că e nevoie ca structurile să fie alese statutar și a transmis că sunt trei condiții pentru candidați: să își dorească această candidatură, să fie acceptată candidatura de partid și să beneficieze și de încrederea electoratului.

Liderul sucevean al Pro România a menționat că până în prezent organizația județeană are candidați pentru funcția de primar în 70 de localități din județ.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version