Acasă Politica Mîrza cere interzicerea candidaturii pentru un nou mandat a „traseiştilor” politici

Mîrza cere interzicerea candidaturii pentru un nou mandat a „traseiştilor” politici


Intră acum și în grupul de

Liderul social-democraţilor suceveni, senatorul Gavril Mîrza, este de părere că ar trebui revăzută legislaţia privind stoparea migrării politice a aleşilor locali, subliniind că a constatat că s-a găsit formula de „susţinător” pentru cei care pleacă de la un partid la altul fără să demisioneze din partidul pe listele căruia au candidat. El a arătat că se continuă migrarea politică a primarilor şi parlamentarilor, exemplificând cu gestul deputatului liberal de Suceava, Gheorghe Coroamă, care şi-a anunţat joi trecerea la PD-L, dar şi cu primarul liberal de Câmpulung Moldovenesc, Gabriel Constantin Şerban, care a anunţat că simpatizează cu PD-L. „Pentru aceşti traseişti aş veni cu propunerea de a li se interzice candidatura pentru un nou mandat”, a afirmat senatorul PSD, care consideră că prin trecerea de la un partid la altul, aleşii nu fac decât să înşele electoratul. „E o înşelătorie. Oamenii ţi-au dat votul şi pentru că eşti de la un partid, iar tu, a doua zi pleci la altul”, a evidenţiat liderul PSD Suceava.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version