Senatorul PSD Ioan Stan: Guvernul PNL alocă județului Suceava cu 12,5 % mai puțin decât alocarea făcută de guvernul PSD în 2019. Liberalii strigau din opoziție că vor autostrăzi, dar ajunși la butoane dintr-o dată li s-a tăiat elanul și alocările pentru drumuri expres sau autostrăzi frizează ridicolul

Președintele organizației județene PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, consideră că Guvernul PNL instalat recent este incapabil să ducă la îndeplinire programul de guvernare pe care și l-a asumat și că „știrile trăsnite” venite din zona guvernamentală zi de zi au ca scop împiedicarea aflării adevărului despre ceea ce au de gând să facă.

„Asumarea răspunderii de către Guvern pentru Legea bugetului de stat şi al asigurărilor sociale, măsură în premieră în perioada post-decembristă, a fost nu doar o manevră de sfidare a singurei puteri legislative din România ci și încercarea de a camufla gafe incredibile de management, dar mai ales, neputinţa gestionării angajamentului asumat, acela de a guverna. Deși asta au clamat pe la televiziuni reprezentanții liberali a ceastă ”premieră” nu a fost deloc o demonstraţie de curaj justificat de competenţă sau din grija față de cetățenii aceste țări”, arată Ioan Stan într-o declarație de presă.

Potrivit acestuia, această manevră a fost menită precis să pună bugetul țării în acord cu declarațiile belicoase și măsurile năstrușnice ale liderilor liberali fiecare din ele fiind în sine argumente în favoarea afirmaţiilor sale referitoare la incapacitatea Guvernului de a face ceea ce trebuie să facă sau mai grav ceea ce şi-au asumat să facă prin așa zis program de guvernare.

„Că a fost vorba despre bâlbe ministeriale sau  despre afirmații nefericite legate de gestiune dublă sau ”găuri” în visteria statului, despre ”lipsa” banilor pentru plata pensiilor, despre accize retrase si apoi reintroduse peste noapte, ori despre vârsta de pensionare, zi de zi am fost bombardaţi cu tot felul de ştiri trăsnite, gândite, cu siguranţă, spre a ne împiedica să descoperim adevărul”, a arătat senatorul social-democrat.

Ioan Stan spune că dacă la început a fost uimit și a râs de apariţiile în media ale unora dintre înalţii funcţionari guvernamentali și chiar și-a propus să nu-i bage în seamă, a realizat ulterior că ar fi o mare greşeală să nu devoaleze tot adevărul pentru cei interesaţi.

În acest caz a ales să detalieze public, prin comparația unor cifre, ”binefacerile bugetare” menite judeţului Suceava prin asumarea răspunderii guvernamentale.

 „Aşadar suma care este alocată de guvernarea PNL pentru echilibrarea bugetelor locale din județul Suceava în anul 2020 este cu 12,5 % mai mică decât alocarea făcută de guvernul PSD în 2019. Este încă mai mică și decât suma estimată de guvernarea PSD pentru anul  2020”, a precizat Stan.

El a amintit că parlamentarii liberali suceveni „s-au bătut cu cărămida în piept” că au obținut printr-un amendament de la actualul guvern plata ratelor din Programul Utilităţi şi Mediu, dar precizează că nu este însa nimic nou pentru că și guvernele PSD au acoperit ratele ba și restanțele la acest program doar că în bugetul asumat de puterea PNL- istă sunt acoperite doar parte din sumele din componenta de gaz a sus numitului proiect și nimic din partea de termie, parte care reprezintă două treimi din valoare.

„În anul precedent opoziția liberală a strigat sus și tare că vrea infrastructură rutieră că vrea să facă autostrăzi. Ajunși la butoane dintr-o dată li s-a tăiat elanul și alocările pentru drumuri expres sau autostrăzi frizează ridicolul”, a arătat Stan.

El a exemplificat cu  Autostrada Nordului și așa zisă autostradă a Moldovei în fapt clasificarea reală fiind de Drum expres.

„Dacă pentru Autostrada Nordului avem doar o mențiune în bugetul Ministerului Transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, dar fără nici o alocare bugetară, nici măcar pentru studiile de fezabilitate, ceea ce va duce începerea ei la termenul Sfântul Așteaptă pentru cele două tronsoane județene din Drumul expres care leagă Moldova de Muntenia și anume Pașcani – Suceava și Suceava – Siret, au fost alocați bani pentru demararea Studiului de Fezabilitate și a celui tehnic. Banii alocați însă au fost repartizați pentru 3 ani astfel că finalul acestor studii se întrevede undeva în anul 2023. Dacă ne gândim că abia pe urmă sunt toate etapele necesare demarării execuției (exproprieri, avize, licitații etc.) ne dăm seama că este un proiect care tinde să aibă soarta centurii Sucevei”, a explicat Ioan Stan.

Totodată el menționează că alocarea anuală pentru centura Rădăuţi primește anul acesta de la PNL suma de 31.500 mii lei, mai puțin faţă de alocarea bugetară prevăzută pentru anul 2019 care a fost de 35.333 mii, iar dacă pe alocările făcute de guvernarea PSD finalizarea lucrărilor de execuție era programată să aibă loc în anul 2021, guvernarea actuală prin alocările bugetare mută această dată tocmai în 2023. 

„Cât despre Centura municipiului  Fălticeni, ceea ce numesc guvernanţii ”buget” are ca prevedere bugetară pentru anul 2020 cea mai rotundă cifră cu putinţă, zero. Şi pentru încununarea acestei ”bunăvoinţe” se estimează pentru anii 2021, 2022 şi 2023 sumele infime estimate a fii alocate, și ar trebui folosite probabil aşa cum deja am precizat la drumul expres, pentru studiul de fezabilitate. Cu alte cuvinte, cam prin 2023 s-ar putea ca cei care vor în drumul lor spre capitală să nu tranziteze municipiul Fălticeni să aibă o vagă idee despre orizontul de timp când vor putea face asta. Despre centurile celorlalte municipii din județ Câmpulung și Vatra Dornei nu găsim în acest buget nimic”, a spus Stan.

„Asta este diferența dintre vorbă și faptă. Plin de ”speranţă” viitorul privit din aşa perspectivă. Asta merită sucevenii?”, se întreabă senatorul Ioan Stan.

loading...