Recomandarea deputatului Stan către senatorul Onofrei: „să o ia prin colegiu”

Deputatul PSD de Suceava Ioan Stan consideră că senatorul PD-L, Orest Onofrei, nu este persoana cea mai în măsură să facă afirmaţii la adresa fostei conduceri PSD a Consiliului Judeţean, în condiţiile în care actuala conducere PD-L a instituţiei nu a asfaltat nici un metru pătrat de drum într-un an de zile de la preluarea mandatului.

„Îi aduc aminte domnului Onofrei că în cele 400 de zile de guvernare conducerea PD-L a Consiliului Judeţean nu ştiu să fi făcut măcar un metru pătrat de drum asfaltat sau oricare alte activităţi, alte lucruri pe care să le simtă oamenii. Proiectele lansate cu mult fast cu puţin timp în urmă au fost făcute de fosta conducere PSD a Consiliului Judeţean”, a declarat Stan. Totodată, el i-a recomandat senatorului democrat-liberal „s-o ia prin colegiu şi să-şi ajute semenii pentru că e mare nevoie”. Dacă nu, să-şi aducă echipa de fluieraşi a ministrului turismului”, a mai spus parlamentarul social-democrat.

Senatorul Orest Onofrei a declarat recent că din datele ce sunt la dispoziţia publicului „singura realizare a PSD în cei 12 ani cât a condus CJ şi cu care ne-a tot aburit în ultimii ani este mega proiectul Utilităţi şi mediu, care însă s-a împotmolit aşa de rău, inclusiv în iţe penale”. Parlamentarul democrat-liberal a mai spus că cei care „au descâlcit acest proiect sunt Gheorghe Flutur şi echipa sa de la conducerea CJ şi că de abia acum se poate spera că „Utilităţi şi mediu la standarde europene” va putea fi continuat fără a exista probleme.