Sute de suceveni au semnat pentru introducerea salariului minim european. Gabriel Costache(PES Activists Suceava) : Scopul demersului nostru este acela de reducere a riscului de decalaj salarial pe o piaţă a muncii fără frontiere și cu foarte grave probleme privind lipsa forței de muncă.




Sute de suceveni și-au manifestat sprijinul în favoarea introducerii salariului minim european, semnând petiția lansată de PES activists România, ce susține introducerea unui salariu minim european reprezentând 60% din salariul mediu al fiecărui stat membru, anunță PES Activists Suceava.

Sursa citată arată că acestora li s-au alăturat sindicatele naționale, Blocului Național Sindical, Cartel Alfa, Sanitas, reprezentanți ai autorităților locale și naționale, parlamentari dar și reprezentați ai societății civile manifestându-și susținerea pentru proiect.

“Este important ca România să devină mai socială, nu doar să apere interesele marilor corporații multinaționale, ci să apere și interesele cetățenilor. Scopul demersului nostru este acela de reducere a riscului de decalaj salarial pe o piaţă a muncii fără frontiere și cu foarte grave probleme privind lipsa forței de muncă.În acest sens, am demarat și în județul Suceava mai multe acțiuni de promovare și strângere de semnături care vin în sprijinul inițiativei. Ne bucurăm să vedem în rândul sutelor de suceveni o largă deschidere și susținere pentru această inițiativă europeană” a declarat Gabriel Costache, coordonatorul județean PES activists Suceava

Comisia Europeană a lansat de curând prima etapă a consultării cu partenerii sociali (întreprinderile și sindicatele) cu privire la introducerea unui salariu minim garantat la nivelul întregii UE. Ca o încununare a eforturilor stângii europene din ultimele două decenii, noua Comisie Europeană s-a angajat în faţa Parlamentului European să introducă salariul minim european.

“Noi, PES activists România, de mult timp milităm ca stabilirea salariului minim să se facă după mecanismul propus în Carta Socială Europeană, în care raportul dintre salariul minim național brut și salariu mediu național brut ar trebui să fie de minimum 60%, ceea ce nu se întâmplă în toate statele UE”, a adăugat Gabriel Costache

Dacă va fi adoptată, măsura ar avea impact în două moduri. Pe de o parte, ar impune un salariu minim tuturor statelor membre (doar 22 de țări au în prezent un salariu minim pe economie – excepție fac Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Finlanda și Suedia). Pe de altă parte, ar schimba modul în care se stabilește: în loc sa fie decis de Guvern, salariul minim ar urma sa fie calculat ca 60% din salariul mediu.

PES activists România este o reţea a membrilor și simpatizanților de stânga interesați de politica europeană, creată în anul 2007 și care reunește peste 10.000 de membri la nivelul întregii țări. PES activists România, recunoscută ca organizație parteneră a Partidului Social Democrat, susţine  activitatea Partidului Socialiştilor Europeni, constituind în acelaşi timp sursa revendicărilor şi propunerilor europene. Organizaţia se mândreşte cu o medie de trei evenimente pe lună şi aproximativ 500 de acţiuni desfășurate de la înfiinţare.

loading...