Băişanu: „Învăţământul românesc mai există doar datorită sacrificiului cadrelor didactice” (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Liderul PNL Suceava, Ştefan Alexandru Băişanu, care este conferenţiar universitar la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, a criticat luni graba cu care PD-L vrea să adopte pachetul de legi ale educaţiei, arătând că se impune o dezbatere serioasă la care să fie discutate atât proiectul iniţiat de PSD, cel al Comisiei Prezidenţiale, dar şi cel elaborat de PNL în mandatul ministrului Cristian Adomniţei şi dezbătut deja în sistem.

„Din trei proiecte se poate face unul bun care să scoată în evidenţă cele două principii importante, evoluţia pozitivă a elevilor şi studenţilor şi condiţii de normalitate pentru profesori”, a spus Băişanu, care a subliniat că “învăţământul românesc mai există doar datorită sacrificiului cadrelor didactice care încearcă să-l menţină cu toate lipsurile materiale şi financiare”.

Proiectul Codului Educaţiei a fost lansat, vineri, pentru dezbaterea publică, pe site-ul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI), urmând să fie analizat, timp de trei săptămâni, de partenerii sociali, reprezentanţi ai părinţilor, elevilor, studenţilor. Ministrul Educaţiei a declarat, joi, că noul cod al educaţiei a fost elaborat împreună cu experţi, reprezentanţi ai sindicatelor, ai părinţilor şi elevilor şi că actul adună tot ceea ce înseamnă legislaţie pe învăţământ, asigură măsurile de reformă şi este un cod coerent care dă stabilitate.


Intră acum și în grupul de