Acasă Politica To be or not to be … Mircea, pentru Traian Băsescu

To be or not to be … Mircea, pentru Traian Băsescu


Intră acum și în grupul de

După câţiva ani de linişte, preşedintelui României Traian Băsescu îi reapar ridurile politice. Mai nou, se pare că toate persoanele din “anturajul sau” ce poartă numele de Mircea s-au transformat într-un motiv de îngrijorare pentru primul om al statului. Conform prim-vicepreşedintelui PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, în timp ce Mircea Băsescu îl loveşte la glezna politică, Mircea Geoană îi suflă în ceafă în sondajele de opinie.

„Marinar peste mări şi ţări, secretar de stat, ministru, şef de partid, primar general al Capitalei, preşedinte al României, astea au fost poziţiile principale pe care le-a ocupat Băsescu în ultimii zeci de ani. S-a confruntat cu numeroase situaţii conflictuale, a purtat multe bătălii, dar ceea ce i se întâmplă acum preşedintelui jucător depăşeşte cu mult posibilităţile sale de a se descurca, aşa cum a făcut-o în trecut”, a spus Nechifor.



Deputatul PSD consideră că fiind înconjurat de scandaluri care au drept ţintă persoane influente din anturajul său, fiind obligat să disimuleze intenţia de a candida pentru un nou mandat, Traian Băsescu trăieşte acum „un moment incomod”.

„Mircea Geoană îi suflă în ceafă în sondajele de opinie şi Mircea Băsescu îi dă lovituri puternice la glezna politică. Cei doi Mircea devin, în acest context, arme incontestabile împotriva lui Traian, iar imaginea sa e din ce în ce mai mică în umbra lui Mircea la Cotroceni”, a mai spus Nechifor. El a arătat că, poate în lipsă de alte ocupaţii, preşedintele Traian Băsescu se tranformă în „mama Omida” şi face predicţii cu privire la finalul crizei în România şi că în viziunea sa ar urma ca aceasta să fie depăşită la şase luni de la finalul crizei din SUA sau Germania.

„Eu cred, mai degrabă, că începutul sfârşitului crizei ar putea să aibă loc la şase luni de la debarcarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni, adică din iunie 2010 pentru că iarna nu-i ca vara”, a conchis deputatul PSD Cătălin Nechifor.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version