Intră acum și în grupul de
Prim-vicepreşedintele organizaţiei judeţene Suceava a PD-L, senatorul Orest Onofrei, este de părere că una dintre principalele măsuri anticriză pe care Guvernului Boc ar trebui să o adopte este clarificarea poziţiei faţă de guvernare a PSD. Onofrei susţine că PDL trebuie să fie ştie foarte clar dacă PSD e partid de guvernare sau de opoziţie.
„Dacă eşti la guvernare trebuie să fii solidar cu măsurile premierului şi cu premierul însuşi”, a mai spus Onofrei făcând referire la decizia premierului privind asumarea răspunderii Guvernului pe un pachet de legi. Senatorul sucevean a adăugat că PSD trebuie să se decidă „dacă rămâne la guvernare şi munceşte alături de PDL sau iese de la guvernare şi vorbeşte”.
Orest Onofrei a mai declarat că Guvernul ar putea să-şi asume răspunderea în faţa Parlamentului în a doua săptămână din sesiunea parlamentară de toamnă, arătînd că în data de 2 septembrie încep procedurile regulamentare în vederea asumării răspunderii.