Beniamin Atodiresei (PLUS): Ridicarea carantinării Sucevei nu este o favoare, ci rezolvarea tardivă a unor greșeli de raportare a guvernanților la un drept legitim al sucevenilor


Intră acum și în grupul de

Secretarul general al organizației PLUS Suceava, Beniamin Atodiresei, a declarat, joi, că ridicarea măsurii de carantină în Suceava şi în localitățile limitrofe, este o decizie corectă şi de evidentă normalitate, subliniind că sucevenii rămân cetățeni responsabili.

„Nu este nici vreo favoare şi nici vreun act de clemență făcut Sucevei! Este rezolvarea tardivă a unor greșeli de raportare a guvernanților la un drept legitim al sucevenilor!”, a transmis Atodiresei.

El consideră, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că este grav că această decizie de normalitate, vine ca urmare a presiunilor cetățenilor şi nu datorită unor decizii raționale şi a unor evaluări clare.

„Convertirea ei premeditată în merit politic este o lipsă bun simț! Ea este exclusiv a cetățenilor și nu e prilej de salvare electorală. Asocierea ridicării carantinei cu meritul salvator al liderilor politici centrali sau locali, este o prostie”, a mai spus Atodiresei.

El a apreciat că singurul merit recunoscut al politicienilor locali este că au depus eforturi considerabile în a se salva pe ei înșiși.

„Cât despre gloata de lăudători, ar face bine să se dedice campaniilor de donații! Ar deveni mai suportabili”, a transmis Beniamin Atodiresei.


Intră acum și în grupul de