Ioan Balan: „Politica guvernului trebuie facuta cu oameni loiali guvernului”

PD-L Suceava are pregătiţi „oameni competenţi” care să preia din mers conducerea instituţiilor deconcentrate din judeţ, unde şefii au fost numiţi de PSD, a declarat vineri, secretarul general al organizaţiei, deputatul Ioan Bălan, care a arătat că nu vede nici un impediment ca aceştia să nu demisioneze până sâmbătă. „Nu văd nici un impediment să nu-şi depună demisia”, a spus deputatul PD-L. El este de părere că trebuie să fie numite persoane „de aceeaşi culoare politică cu Guvernul” la conducerea instituţiilor descentralizate. „Politica guvernului trebuie făcută cu oameni loiali guvernului”, a subliniat Bălan.

Întrebat dacă vor fi înlocuiţi şi subprefecţii de Suceava care sunt susţinuţi de PSD, deputatul PD-L a declarat că aceştia urmează să fie schimbaţi din funcţie. El a evitat să nominalizeze persoanele propuse de PD-L Suceava pentru a prelua cele două posturi de subprefect ocupate de Eugen Girigan şi Constantin Huţanu.