Intră acum și în grupul de
Orest Onofrei a declarat că cele două partide menţionate de el nu pot evita la infinit şedinţa birourilor permanente reunite, arătând că dacă acestea vor dori discutarea eventualei moţiuni de cenzură pe care o vor depune tot vor trebui să organizeze o şedinţă a conducerilor celor două Camere ale Parlamentului. „Nu pot evita la infinit luarea unei decizii privind referendumul”, a spus Onofrei care a adăugat că nu este nevoie de acordul Parlamentului pentru organizarea referendumului ci doar de un aviz, fie pozitiv, fie negativ.
„Este infantilism politic în cazul celor două partide pentru că nu iei o decizie prin evitare”, a mai spus senatorul PD-L. El a subliniat că cele două birouri permanente se vor întâlni oricum pentru a discuta despre moţiunea de cenzură anunţată de PNL şi că e inevitabilă discuţia privind organizarea referendumului. „Tot circul e inutil şi nici nu e de natură să facă Parlamentul mai credibil”, a mai spus senatorul Orest Onofrei.