ALDE și PSD Suceava au început discuțiile privind abordarea alegerilor locale din acest an. Octavian Ilisoi (ALDE): Ne dorim ca alegerile locale din acest an să dea semnalul clar al schimbării pe care și-o doresc toți sucevenii

Președintele ALDE Suceava, Octavian Ilisoi, a declarat, marți, că a avut o primă rundă de discuții cu președintele organizației județene PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, privind modul în care cele două formațiuni vor aborda alegerile locale din acest an.

„A fost o primă discuție în care am evaluat situația și am analizat care sunt cele mai bune variante pentru a maximiza rezultatul în alegerile locale”, a spus Ilisoi.

El a explicat că în urma unor cercetări sociologice se va stabili și dacă cele două formațiuni vor participa în alegerile locale în alianță sau fiecare va avea proprii candidați.

„Așteptăm rezultatele sondajelor de opinie și vom decide”, a spus Ilisoi.

Președintele ALDE Suceava a menționat că nu exclude nici discuții cu alte formațiuni politice sucevene în vederea realizării unor alianțe sau, cel puțin, a încheierii unor înțelegeri de neagresiune pe perioada campaniei electorale.

„Ceea ce ne dorim este ca alegerile locale din acest an să dea semnalul clar al schimbării pe care și-o doresc toți sucevenii”, a declarat Ilisoi.

Reamintim că președintele ALDE Suceava, Octavian Ilisoi, a anunțat săptămâna trecută că intenționează să candideze la președinția Consiliului Județean Suceava.

loading...