TSD Suceava: Gheorghe Flutur nu se mai joacă cu macaralele prin județ trecând la buldozere și desenează, cu talent, tot felul de linii și cerculețe cărora le spune proiecte de dezvoltare a comunităților sucevene


Intră acum și în grupul de

Președintele TSD Suceava, George Șoldan,  a transmis un comunicat de presă în care atrage atenția că echipa de liberali din Suceava a depășit de mult granița penibilului și a intrat vertiginos pe teritoriul infantilismului, iar președintele PNL Suceava, precum copiii, se joacă cu macarale și budlozere, sau desenează linii și cerculețe cărora le spune proiecte de dezvoltare.

Vă prezentăm integral comunicatul semnat de George Șoldan, liderul TSD Suceava:

„TOY STORY – noua politică a președintelui CJ Suceava

Am asistat zilele acestea la o nouă mascaradă marca PNL.

Într-un tur de forță premierul PNL, premierul lui Iohannis, a ajuns în Bucovina la insistența „unui medic” care, probabil din prea mult timp liber, a considerat necesar să mai apară și el prin presă, pe considerentul că aparițiile TV de la începutul pandemiei nu au fost îndeajuns.

Domnule Orban, așteptam de la premierul României să meargă prima dată în fața cadrelor medicale din Suceava și să le ceară scuze că le-a lăsat să se lupte în prima linie a pandemiei fără medicamente, fără stocurile de echipamente medicale necesare! Nu s-a întâmplat asta.

Dle Orban, nouă, tinerilor social-democrați din județul Suceava, nici prin gând nu ne-ar fi trecut că veți achiesa la noua politică dusă de șeful PNL Suceava și al Consiliului Județean, dl Gheorghe Flutur și veți cădea în plasa echipei de campanie a acestuia.

Vă avertizăm, dle Orban, că echipa de liberali din Suceava a depășit de mult granița penibilului și a intrat vertiginos pe teritoriul infantilismului.

Dle Orban ați fost păcălit la Suceava de Gheorghe Flutur care, mai nou, nu se mai joacă prin județ cu MACARALE, a trecut deja la BULDOZERE. Mai are puțin și descoperă TANCURILE. Și nu ne-ar mira. Și asta doar după ce desenează, cu talent ce e drept, pe unde apucă, tot felul de linii și cerculețe cărora le spune proiecte de dezvoltare a comunităților sucevene. Copiii fac des lucrurile astea!

Dle Orban, în numele tinerilor din Suceava vă rugăm să analizați foarte serios derapajele colegului dvs și vă cerem să nu condamnați, din nou, Suceava, la subdezvoltare cum ați făcut cu ultimele alocări bugetare. Dle Orban, ”Toy Story” nu e genul de politică pentru județul Suceava. Nici chiar pentru organizația PNL de la grădinița unde aveți sediul”


Intră acum și în grupul de