Deputatul PNL Dumitru Mihalescul atrage atenția: Pregătirile pentru noul an școlar trebuie făcute acum, nu la toamnă!

Deputatul PNL Dumitru Mihalescul atrage atenția asupra faptului că timpul se scurge în defavoarea autorităților locale care, pe parcursul vacanței de vară, trebuie să se asigure că școlile și grădinițele vor avea toate condițiile pentru a primi copiii la toamnă, în situația în care situația epidemiologică va permite reluarea cursurilor la clasă:

,,Nu știm cu ce provocări ne vom confrunta la toamnă, însă, este esențial să fim pregătiți pentru orice variantă. Nu poți să nu constați că, în România, unii primari liberali s-au îngrijit permanent ca spațiile școlare să fie îngrijite, modernizate și pregătite pentru întoarcerea elevilor în clase de la toamnă. Din păcate, știm cu toții foarte bine că există prea multe situații în care autoritățile locale s-au culcat pe o ureche, mai ales după suspendarea cursurilor în primăvară și continuă să considere că virusul care a întors lumea pe dos este doar o glumă. Este deosebit de important să trezim la realitate toate autoritățile locale, atât din județul Suceava, cât și din țară, astfel încât, acum, în vacanța de vară, să ia toate măsurile necesare pentru a pregăti o eventuală întoarcere la școală a copiilor. Pregătirile ar trebui să aibă în vedere și situația în care școala se va face online. Nu putem aștepta să vină septembrie, iar atunci să dăm din colț în colț, fără soluții. Suntem deja la jumătatea verii și orice întârziere va avea efecte asupra copiilor. Chiar România trece printr-o perioadă economică extrem de grea, banii pentru investiții în școli sunt asigurați de Guvern. Nu este primărie în România care să fi cerut bani de la Guvern pentru școli sau spitale și să nu fi primit! S-au alocat deja zeci de milioane de lei și se vor mai aloca pentru toate administrațiile publice locale. Important este ca acești bani să ajungă rapid în investiții în școli, în modernizarea spațiilor de igienă comună, în sisteme pentru dezinfectanți și în tot ceea ce este necesar pentru a proteja sănătatea copiilor și a dascălilor. Ar fi culmea ca primăriile să aștepte să vină Ludovic Orban să dea cu mătura prin școli, să văruiască pereții sau să monteze robinete la toalete? Guvernul Orban își face datoria de a ajuta financiar toate administrațiile locale, iar acestea au obligația să pună la dispoziția cetățenilor servicii publice de calitate!” 

loading...