Teorie interesantă lansată de liderul Partidului Verde Suceava: prin adoptarea Legii carantinării PNL și PSD vor putea scăpa de contracandidați în alegeri prin trimiterea acestora în izolare

Liderul Partidului Verde Suceava, Dan Acibotăriță, a lansat, duminică un scenariu interesant în ceea ce privește adoptarea Legii carantinării.

Acesta susține că s-a cuibărit o frică de a pierde puterea în sânul PNL, iar pentru putere „minii liberalii” încearcă să îngrădească drepturi apelând, de suprafață, la o schemă intitulată Legea carantinei.

„Sub pretextul apărării sănătății ne vor restrânge din drepturile noastre, ducându-ne pe noi, românii, într-un ”țarc” amenajat de fricoși. Bineînțeles, ca o lege să treacă de Parlament are nevoie de o majoritate. Și cine o deține? PSD. Deci se conturează iarăși o înțelegere între PNL-PSD pentru putere. Ba mai mult, dacă Legea carantinei trece așa cum a fost gândită de mini liberali, cele două partide, PNL și PSD, vor scăpa repede și de posibili contracandidați la alegerile locale. Îi bagi la izolare pe perioada înscrierilor, adică 2 săptămâni, și gata-i treaba. Lucrurile se leagă, iar drumul de la democrație la o dictatură este scurt și plin de proști”, a transmis Acibotăriță.

El consideră că singurele soluții de a anula ”țărcuirea” rămân respingerea legii, demonstrațiile și UE.

„Partidul Verde filiala județeană Suceava amintește actualilor conducători ai PNL și în special domnului Ludovic Orban, cum după 22 Decembrie 1989, românii își apărau libertatea. În acea vreme, în perioada anilor ’90, gândirea liberală era puternică, sănătoasă, dornică de libertate, de dezvoltare reală, iar printre tinerii care-și cereau drepturile în stradă, erau și mulți liberali. Astăzi, acei liberali tineri din ’90, furați de magia puterii, vor să ne ”țărcuiască”.”, a conchis Acibotăriță.

loading...