Intră acum și în grupul de
PSD Suceava vrea să editeze o carte cu toate probele şi declaraţiile legate de fraudarea alegerilor prezidenţiale. Anunţul a fost făcut joi de vicepreşedintele PSD Suceava, Ovidiu Milici, care a arătat că în volum vor fi prezentate şi diferitele agresiuni fizice sau verbale la care au fost supuşi membri sau simpatizanţi ai PSD Suceava în timpul campaniei electorale.
Pe de altă parte, prim-vicepreşedintele PD-L Suceava, senatorul Orest Onofrei, a declarat că iniţiativa este foarte bună, dar că sugerează ca această carte să fie editată sub formă de sul. „Iniţiativa este foarte bună. Să o facă. Cartea să o facă sul, că e mai uşor de utilizat”, a spus Onofrei.