Intră acum și în grupul de
„România e în cădere liberă”, a apreciat joi, preşedintele PNL Suceava, Ştefan Alexandru Băişanu, după desemnarea lui Emil Boc pentru funcţia de prim-ministru. Liderul liberalilor suceveni consideră că Emil Boc „nu poate fi reformatat ca un computer” ca să devină un premier competent, după ce a fost demis de Parlament pentru incompetenţă şi pentru incapacitatea de a adopta o măsură anticriză.
El a subliniat că în aceste condiţii, anunţata reformă statului este compromisă şi că şi în ceea ce priveşte cea de-a doua temă a lui Traian Băsescu, cea a mogulilor, va arăta „că mogulii sunt buni dacă sunt de partea lui”. „România nu mai are nici o şansă de a se salva”, a conchis liderul PNL Suceava.