Camera Deputaților a aprobat legea privind acordarea unui stimulent de risc personalului din învățământ. Alexandru Rădulescu (PSD): Deputații liberali, inclusiv cei suceveni, s-au abținut la acest vot


Intră acum și în grupul de

Deputatul PSD de Suceava Alexandru Rădulescu a anunțat că, marți, Camera Deputaților, la inițiativa deputaților PSD a votat o lege care vine în sprijinul cadrelor didactice, subliniind că de fiecare dată, în timpul guvernării social democrate, educația a constituit o prioritate și cadrele didactice au primit respectul cuvenit importantului rol social pe care îl au.

„Astfel, ținând cont de începerea noului an școlar 2020 – 2021 în plină evoluție epidemiologică, ca urmare a riscului răspândirii coronavirusului-COVID-19 și luând act de circumstanțele excepționale create de amenințarea cu infecția COVID-19, precum și de faptul că atât cadre didactice, cât și personal didactic auxiliar și personalul nedidactic din învățământul de stat sunt implicați direct în lupta cu pandemia și sunt extrem de expuși, este necesar ca statul să acorde un stimulent de risc în cuantum de 2000 de lei, respectiv 1500 de lei lunar, pe durata stării de alertă și a stării de urgență, cadrelor didactice, personalului didactic auxiliar și personalului nedidactic din învățământul de stat”, a arătat Rădulescu.

El a menționat însă că deputații liberali s-au abținut de la vot.

„Așa cum, din păcate, era de anticipat, deputații liberali, inclusiv cei suceveni, s-au abținut la acest vot, ceea ce înseamnă de fapt, în demers parlamentar, vot împotrivă. Reprezentanții angajaților din sistemul de învățământ ar trebui să-i întrebe pe acești parlamentari de ce s-au opus unui demers legal echitabil care a fost pus în practică și pentru alte categorii socio-profesionale”, a conchis Rădulescu.


Intră acum și în grupul de