Parlamentarii PSD de Suceava acuză parlamentarii puterii că au votat contra dezvoltării județului Suceava

Grupul parlamentarilor PSD de Suceava atenționează într-un comunicat de presă că bugetul de stat adoptat de majoritatea parlamentară PNL-USR-UDMR este unul al austerității care va genera probleme majore în toate domeniile și, mai mult, că parlamentarii suceveni din PNL și USR au votat împotriva proiectelor de dezvoltare din județul Suceava.

„Actuala putere a adoptat săptămâna aceasta Bugetul Austerității, buget care va întoarce în timp România și va genera inegalitate socială, dezechilibre economice, sărăcie. Chiar dacă propaganda PNL-USR-UDMR încearcă să-l prezinte ca pe un buget al dezvoltării, realitatea ne arată că tocmai Ministerul Dezvoltării primește cu peste 7 miliarde de lei mai puțin ca anul trecut, aceasta fiind doar o dovadă că nu-i interesează sub nici o formă progresul țării. Nu mai vorbim despre bugetul Educației sau al Sănătății, bugete care sunt sub orice critică”, se arată în comunicatul asumat de grupul de parlamentari PSD de Suceava.

Mai mult, parlamentarii social-democrați suceveni arată că numai în cazul Sucevei  unii parlamentari din actuala coaliție de guvernare, au votat contra dezvoltării județului.

„Cel mai la îndemână exemplu este cel al centurii Fălticeniului unde deputatul Ciornei Radu Tudor de la USR, care clamează că principala sa activitate la București constă în a rezolva problemele de infrastructură ale județului, a votat împotriva amendamentului care prevedea bani pentru realizarea acesteia. La fel a votat și deputatul PNL Bogdan Gheorghiu, actual ministru al Culturii. În aceeași chestiune, așa zisul senator de Fălticeni, Gheorghiță Mîndruță, de la același USR, s-a abținut de la  vot, această abținere reprezentând în fapt tot un vot împotriva realizării centurii Fălticeniului. Cu privire la acest subiect senatorul Cadariu nici nu s-a catadicsit să voteze, în schimb a votat împotriva banilor alocați pentru deschiderea spitalului de la Fălticeni, precum și împotriva altor amendamente care ar fi contribuit la dezvoltarea mai multor localități din județul nostru”, se arată în comunicat.

Semnatarii spun că acesta sunt doar câteva exemple despre cum votează unii aleși ai actualei puteri, care cică reprezintă interesele sucevenilor în Parlamentul României.

„Din pacate, domniile lor votează împotriva sucevenilor având pe buze aceeași retorică de campanie în care spun că ei pun accentul pe dezvoltare. Or politica este și despre fapte, nu despre vorbe. Iar faptele lor, concretizate în voturile date, demonstrează că județul nostru și interesele sucevenilor nu se află pe agenda unora dintre parlamentariii de la PNL și USR Suceava”, se mai menționează în comunicat.