Dan Ioan Cușnir: Încă un an în care Primăria nu face nimic ca sucevenii să aibă locuri de parcare decente. Ion Lungu a alocat pentru parcări de reședință doar un milion de lei, în timp ce pentru două busturi alocă 300.000 de lei.

Președintele organizației municipale PSD Suceava, consilierul local Dan Ioan Cușnir, susține într-un comunicat de presă că nici în acest an Primăria Suceava nu va face nimic pentru ca sucevenii să beneficieze de locuri de parcare decente și dă în continuare vina pe PSD care, în urmă cu patru ani, s-a opus inventarierii unor locuri de parcare de pe spațiul verde și nu a împiedicat cu nimic modernizarea a peste 3000 de locuri de parcare.

„Ion Lungu crede că prin minciuni va putea să își acopere la nesfârșit incompetența și impotența administrativă. De această dată îl scoate, din nou, la înaintare pe cel mai fidel colaborator, locotenentul său Harșovschi Lucian pentru le a livra sucevenilor minciuni și demagogie electorală ieftină, în loc de reguli și viziune care să ducă la ordine și progres”, a transmis Dan Ioan Cușnir.

Potrivit acestuia, timp de doi ani, în perioada 2017-2019, viceprimarul Harșovschi i-a mințit pe suceveni spunându-le că PSD-ul s-a opus modernizării a 4.364 locuri de parcare.

„Adevărul este altul: Consilierii locali PSD s-au opus doar la inventarierea a aproximativ 1.000 de locuri de parcare care urmau să se facă pe spațiul verde. Nimeni nu i-a oprit, nici măcar o zi, să modernizeze celelalte 3.364 locuri de parcare”, arată liderul social-democrat sucevean.

El menționează că începând cu anul 2019, după schimbarea Codului Administrativ, având în Consiliul Local Suceava majoritate, nu i-a oprit nimeni pe Lungu și Harșovschi să modernizeze locurile de parcare.

„După încă 2 ani în care nu au făcut nimic pentru ca Sucevenii să aibă locuri de parcare decente, în data de 19.04.2021, Harșovschi continuă derapajul de la adevăr și de la bunul simț și a declarat același lucru, că PSD-ul a blocat modernizarea parcărilor. Repetăm până va pricepe și Harșovschi: în perioada 2017-2019 Consilierii Locali s-au opus doar inventarierii celor 1.000 de locuri de parcare care impactau spațiul verde dintre blocuri, iar în perioada 2019-2021 majoritatea PNL din CL Suceava a avut libertate deplină în a amenaja câte locuri de parcare doreau”, a precizat Dan Ioan Cușnir.

El spune că nici în anul 2021 sucevenii nu trebuie să aibă așteptări prea mari în ceea ce privește parcările de reședință, deoarece în buget, primarul Ion Lungu a prevăzut doar 1.000.000 lei pentru parcări, în timp ce a prevăzut 300.000 lei pentru două busturi, 2.500.000 lei pentru finanțarea echipei de fotbal aflată de mult prea mult timp în Liga a 3-a.

„Există două  tipuri de manageri, cei de succes care fac ca lucrurile să se întâmple și cei incapabili care doar caută scuze pentru a-și justifica impotența administrativă. Ioan Lungu timp de 17 ani și Lucian Harșovschi timp de 11 ani, au făcut prea puțin, prea târziu și de multe ori greșit pentru Suceava. În loc să fie preocupați de implementarea soluțiilor de succes, au pierdut timpul în a cauta falși vinovați și scuze pe care nu le cred nici măcar ei. Suceava are nevoie de oameni noi, cu mentalități aliniate vremurilor. Nu vor putea salva Suceava aceiași oameni care au blocat-o, adică Lungu, Harșovschi și cei apropiați lor”, a conchis Dan Ioan Cușnir.

loading...