Intră acum și în grupul de
Vicepreşedintele organizaţiei judeţene Suecava a PSD, Ovidiu Donţu, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că economia românească poate fi repornită prin finanţarea proiectelor europene ce au fost reportate arătând că în prezent economia ţării nu mai poate produce pentru a susţine cheltuielile publice.
Ovidiu Donţu, care candidează pentru fotoliul de preşedinte executiv al PSD, a mai spus că în momentul de faţă ceea ce este denumită ca fiind absorbţia fondurilor europene este în relitate de sub zece la sută. Cu toate acestea, în mod paradoxal, pe unele măsuri, există numeroase proiecte care au fost punctate, aprobate şi reportate.
El a menţionat că numai în judeţul Suceava au fost reportate 48 de astfel de proiecte în valoare de 120 de milioane de euro care ar putea crea 2500 de noi locuri de muncă.
„Considerăm că se impune o renegociere astfel încât fondurile alocate României să fie îndreptate către măsurile cele mai căutate, dar şi direcţionarea împrumuturilor cătare acest tip de investiţii şi chiar finanţarea acestor proiecte de la bugetul de stat va duce la repornirea economiei”, a spus Donţu.