UNPR nu-si da votul pentru motiune (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Vicepreşedintele UNPR, senatorul Liviu Câmpanu, şi-a exprimat joi convingerea că moţiunea de cenzură la legile prin care Guvernul îşi angajează răspunderea nu va trece, cu toate nemulţumirile care răzbat din PDL, pentru că sunt şi parlamentari din opoziţie care au legături financiare cu actuala guvernare.

„Mulţi parlamentari PSD şi PNL sunt legaţi de contracte cu statul român şi mai întâi se vor gândi la firmele lor decât la doctrine”, a spus Câmpanu, care a evitat să nominalizeze parlamentari ai opoziţiei ce au firme aflate în relaţii contractuale cu statul.
El a declarat într-o conferinţă de presă că Biroul Naţional al UNPR va stabili marţi modul în care vor vota parlamentarii formaţiunii la moţiunea de cenzură a opoziţiei la legile pentru care Guvernul îşi angajează răspunderea. El a arătat că UNPR va vota împotriva moţiunii dacă Executivul va prelua în cele două legi amendamentele UNPR, iar dacă nu vor fi preluate aceste amendamente, parlamentarii UNPR se vor abţine de la vot.

Câmpanu a subliniat că este exclus ca UNPR să dea un vot pentru moţiune, arătând că nu poate da gir PSD şi PNL, partide care au dovedit că ştiu doar să distrugă şi nu să construiască.

Vicepreşedintele UNPR a menţionat că printre propunerile partidului este cea prin care şi angajaţii din companiile de stat să fie solidari la efortul de reducere a cheltuielilor bugetare şi că şi salariile acestor angajaţi ar trebui să fie reduse. El a subliniat că doreşte ca măsurile de austeritate să nu depăşească data de 31 decembrie 2010.

Câmpanu a mai declarat că Guvernul Boc este perfectibil şi că este posibil ca în perioada următoare să fie efectuată o remaniere guvernamentală. „S-ar putea să avem remaniere guvernamentală poate mai repede decât vă aşteptaţi dumneavoastră”, a conchis senatorul.


Intră acum și în grupul de