Intră acum și în grupul de
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a fost ales, sâmbătă, preşedinte al organizaţiei municipale PDL Suceava, iar în funcţiile de prim-vicepreşedinţi au fost aleşi cei doi viceprimari ai municipiului, Lucian Harşovschi şi Viorel Seredenciuc. Ion Lungu, care îndeplinea funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei municipale PDL Suceava, a fost şi singurul candidat pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei şi a primit doar cinci voturi împotrivă din cei peste 390 de delegaţi la conferinţa de alegeri.
„Dacă ne facem datoria faţă de cetăţeni şi eu zic că ne-o facem şi vom duce la capăt proiectele mari de dezvoltare a oraşului putem să avem îndrăzneala să mai cerem un vot pentru Primărie şi Consiliul Local”, a spus Ion Lungu.
În cadrul conferinţei de alegeri, preşedintele PDL Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat că în luna iunie toţi primarii PDL din judeţ şi el, ca preşedinte al CJ Suceava, vor prezenta public ceea ce au realizat în prima jumătate a actualului mandat.
„Vom face scadenţa la jumătatea mandatului”, a mai spus Flutur.