Președintele PSD, Marcel Ciolacu, condamnă agresiunea asupra lui Tiberiu Boșutar: Infractorii au, probabil, garanția că sunt protejați de la cel mai înalt nivel, și dau în cap oricui îndrăznește să-i deranjeze

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a reacționat, vineri, față de agresarea activistului de mediu sucevean Tiberiu Boșutar și a doi jurnaliști.

Ciolacu a scris pe pagina sa de socializare că o gașcă fără scrupule a ajuns la putere pentru a se îmbogăți jefuind țara.

„În județul patronat de baronul liberal Flutur, mafia pădurilor terorizează oamenii și acționează ca un stat în stat! Infractorii au, probabil, garanția că sunt protejați de la cel mai înalt nivel, și dau în cap oricui îndrăznește să-i deranjeze. Iar colegul lui Flutur, ministrul Bode se face că nu vede agresiunile tot mai violente ale celor care taie sistematic pădurile țării.

În guvernarea Cîțu, o gașcă fără scrupule a ajuns la putere pentru a se îmbogăți jefuind țara, în vreme ce românii care caută dreptatea sunt secerați fără milă de interlopi.

Acesta este, azi, PNL: Marea Drujbă a lui Klaus Iohannis”, a scris Marcel Ciolacu.