Intră acum și în grupul de
„Aeroportul Suceava a devenit armă politică în PDL”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, consilierul judeţean Ovidiu Milici, solicitând actualei conduceri PDL a judeţului Suceava să prezinte, în cel mai scurt timp, o strategie pe termen scurt şi mediu pentru dezvoltarea aeroportului „Ştefan cel Mare” şi să nu-l mai folosească doar pentru răfuieli politice în interiorul partidului.
Consilierul judeţean PSD a făcut referire astfel la declaraţiile lui Radu Berceanu care i-a transmis lui Gheorghe Flutur că trebuie să găsească soluţii pentru finanţarea lucrărilor de modernizare a aeroportului, ale deputatului PDL de Suceava, Ioan Bălan, care a apreciat recent că pentru dezvoltarea aeroportului sucevean ar trebui înlocuit managerul, dar şi la declaraţia de duminică a senatorului PDL Orest Onofrei, care i-a cerut lui Radu Berceanu să finalizeze unirea Bucovinei cu ţara în domeniul transporturilor, printre altele solicitând acestuia finanţare pentru dezvoltarea aeroportului sucevean în vederea dezvoltării turismului în Bucovina.
Milici a mai adăugat că PSD Suceava aşteaptă din partea conducerii PDL a CJ Suceava să prezinte în cel mai scurt timp o strategie privind finanţarea lucrărilor de modernizare şi dezvoltare a aeroportului, arătând că există un master-plan în acest sens. „Din păcate, actuala administraţie PDL a judeţului Suceava dovedeşte incoerenţă în actul administrativ. Nu ştie de unde să înceapă şi unde vrea să ajungă. Nu are nici o viziune de dezvoltare a judeţului”, a mai spus Milici.