Intră acum și în grupul de
„Ca simplu cetăţean care astăzi se informează din mass-media locală, văd în aceste zile o acutizare a atacurilor politice atât din partea puterii cât şi din partea opoziţiei. Se transmit mesaje cu jumătate de gură, se transmite faptul că unii ştiu ceva despre ceilalţi, dar nu spun acum, ci la timpul potrivit, unii spun „lăsaţi că avem şi noi dovezi despre ce aţi făcut când aţi fost voi la putere”, a arătat Bălan, care a lansat un apel către întreaga clasă politică în vederea folosirii unui limbaj civilizat şi a unor mesaje corecte şi normale pentru a nu duce în derizoriu actul politic şi administrativ. „Atragem atenţia spre lucruri mărunte, iar lucrurile importante, de esenţă, fundamentale ne scapă”, a subliniat deputatul PDL.
“Ca om politic vreau să constat lipsa subiectelor reale pe de o parte, iar pe de alta dorinţa de a ieşi cu titluri de primă pagină. Cred că din acest joc pot pierde şi unii şi ceilalţi. Sub nici o formă nu se realizează punctaje. Tot acest joc contribuie la decredibilizarea politicienilor, a partidelor şi eu îi invit atât pe liderii de opoziţie cât şi pe colegii mei de partid în aceste momente destul de grele pentru populaţie la un dialog constructiv”, a declarat deputatul PD-L de Suceava, care le-a transmis politicienilor „să nu coborâm mai jos decât este percepţia faţă de politician pentru că aproape nu mai e loc”.