Intră acum și în grupul de
PDL şi PNL ar trebui să se gândească la un proiect comun, a declarat vineri vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur, arătând că este deschis la negocieri cu liberalii.
El a subliniat că electoratul din România are opţiuni de dreapta, de modernizare, de iniţiativă, de investiţii. „La Suceava am avut succes pentru Alianţa D.A. aproape s-a transformat în partid. PD şi PNL au înţeles că o singură forţă de dreapta e mai puternică”, a spus liderul democrat-liberal.
Potrivit lui Flutur, un proiect comun cu PNL are ca scop stabilitatea economică şi stabilitatea politică. „Negocierea se face pe modernizarea statului român”, a spus vicepreşedintele PDL, subliniind că nu este adeptul tragerii obloanelor, indiferent de ceea s-a întâmplat în trecut.
El a respins soluţiile prezentate de PSD, arătând că acestea sunt ca prepararea mămăligii fără făină. „Teribilismul PSD este să facă mămăligă fără făină. Anunţă că măresc salariile până la ora 12 şi un sfert din prima zi de când vin la guvernare, dar nu ne-au spus de unde”, a arătat Flutur. El a mai spus că acţiunile PSD nu sunt agreate de populaţie, exemplificând cu mitingul din ziua moţiunii de cenzură când locuitorii Bucureştiului nu au ieşit la protest. „PSD a primit o notă de plată foarte dură de la Capitală. În loc să fie 80.000 de participanţi, dacă au fost 40.000. Nu a venit nimeni din Bucureşti. Populaţia nu e adepta acestor manifestări. O palmă mai tare pe obrazul PSD nu se putea”, a conchis Flutur.