Deputatul PSD Gheorghe Șoldan, reales președinte al TSD Suceava: Vom înființa organizații de tineret ale PSD în toate localitățile județului


Intră acum și în grupul de

Deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan a fost reales președinte al TSD Suceava, a anunțat formațiunea politică.

Potrivit unui comunicat de presă, în perioada 18-19 noiembrie s-a desfășurat la Sucevița  tabăra de pregătire politică a TSD Suceava.

La eveniment au fost prezenți peste 150 de delegați din județ, cu această ocazie desfășurându-se și alegerile interne ale Organizației Județene ale TSD Suceava.

Sursa citată menționează că în funcția de președinte al TSD Suceava a fost reconfirmat deputatul sucevean Gheorghe Șoldan.

Funcția de prim-vicepreședinte i-a revenit consilierului județean Cătălin Fediuc, iar vicepreședinți au fost aleși Iulian Darabă, Claudiu Cozianu, Alexandru Muntianu, Alexandru Cost, Nejnec Daniel Andrei și Leșinschi Iustinian.

La eveniment au fost prezenți președintele PSD Suceava -senatorul Ioan Stan, împreună cu deputații Eugen Bejinariu, Vlad Popescu Piedone, subprefecții Ioan-Cristian Șologon și Florin Sinescu, consilierii județeni Gheorghe Iacob, Cristian Boberschi și primarul comunei Sucevița, Dorin Ioan Pînzar.

În cele două zile ale taberei de pregătire politică a TSD s-a discutat despre strategia de dezvoltare a organizației de tineret, participanţii stabilindu-și ca deziderat politic înființarea de organizații locale în fiecare comună a județului Suceava. Totodată s-au stabilit anumite criterii de selecție ale resursei umane, Organizația Județeană a TSD Suceava militând pentru atragerea unor membri care dovedesc implicare socială, profesionalism și deschidere către valorile social democrate.

„Căutăm adevărați lideri care pot schimba în bine societatea prin propriul exemplu și care, la rândul lor, pot inspira alți oameni să adere la valorile social-democrației, valori care, până în momentul de față, s-au dovedit a fi cele mai potrivite pentru români și România” – a declarat președintele TSD Suceava, deputatul Gheorghe Șoldan.


Intră acum și în grupul de