Intră acum și în grupul de
“Avem preocupări foarte serioase în a selecta oamenii pentru alegerile ce urmează şi începem cu cele locale”, a declarat joi senatorul PSD de Suceava, Gavril Mîrza, care a arătat că în urma discuţiilor purtate cu oamenii se poate concluziona că se doreşte tot mai mult o schimbare. “Suntem obligaţi de către populaţie să ne asumăm responsabilitatea schimbării pentru că puterea oamenilor de a mai suporta sărăcia şi minciuna a ajuns la limita extremă”, a subliniat parlamentarul social-democrat.
Dacă în ceea ce priveşte candidatul pentru fotoliul de primar al municipiului reşedinţă de judeţ PSD Suceava însă nu s-a decis asupra unei nominalizări, mult mai clar stau lucrurile pentru şefia la judeţ. Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, Gavril Mîrza, l-a nominalizat pe actualul lider al social – democraţilor, Cătălin Nechifor, ca cel mai bun om pentru a-l înlocui pe Gheorghe Flutur.
“În urma tuturor discuţiilor avute în cadrul partidului, vă pot spune că pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava îşi va asuma răspunderea Cătălin Nechifor, iar noi îl vom susţine în acest demers cu toate forţele pentru că este singura soluţie de schimbare a lucrurilor în bine în acest judeţ”, a conchis Gavril Mîrza.