Nechifor: „Anul 2011 trebuie sa insemne si o schimbare majora la varf” (VIDEO)

„Din păcate, 2010 este un an pe care vrem să-l uităm cât mai repede”, a afirmat, miercuri, preşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, referindu-se la faptul că în 2010, puterea controlată de Traian Băsescu a adâncit criza economică şi a adăugat criza socială şi cea politică.

Liderul social-democraţilor suceveni consideră că anul 2011 trebuie să aducă o schimbare politică la vârf în condiţiile în care 90 la sută dintre români nu mai vor actuala putere.

„Anul 2011 trebuie să însemne şi o schimbare majoră la vârf. E nevoie de o nouă grupare politică, una care să preia guvernarea ţării pentru că românii merită o şansă”, a spus deputatul PSD.

Nechifor a arătat că PSD trebuie să convingă electoratul că este un partid serios, care are proiecte pentru români şi că ceea ce spune PSD, la care se adaugă experienţa guvernărilor anterioare, pot redeschide şansa românilor spre un nou drum european.

La rândul său, senatorul PSD de Suceava, Gavril Mîrza, a spus că în anul 2010, actuala putere a făcut paşi spre dictatură.

„Nu mai funcţionează instituţiile statului, un singur om dă ordine peste tot şi trebuie să preîntâmpinăm un asemenea fenomen care ar fi dezastruos pentru ţară”, a spus senatorul PSD.

El şi-a exprimat încrederea că în primul trimestru al anului 2011 forţele politice vor realiza o alianţă care să dispună în Parlament de o nouă majoritate.

„Trebuie să facem paşi pentru ca România să redevină o adevărată democraţie”, a spus Mîrza care a adăugat că noua majoritate ce urmează să fie creată trebuie să repare „ceea ce au stricat portocaliii” ca apoi să poată fi reluată dezvoltarea ţării.

Preşedintele organizaţiei de femei a PSD Suceava, Carmen Agoutin, şi-a exprimat speranţa că anul 2011 va fi cel în care se va reveni la valorile tradiţionale, la familie.

„Anul 2010 a reprezentat un atac la adresa mamelor, copiilor, bunicilor, asupra familiei în general. A fost un atac asupra poporului. Sper ca în 2011, prin acţiuni sociale, să revenim la valorile adevărate, să promovăm familia, copiii, viitorul acestei ţări”, a spus Agoutin.