Intră acum și în grupul de
Tribunalul Bucureşti a respins cererea de înfiinţare a Partidului Poporului – Dan Diaconescu, partid iniţiat de proprietarul OTV, Dan Diaconescu.
Aceasta este a doua oară când instanţa respinge o cerere depusă de Dan Diaconescu care vrea să înfiinţeze un partid, după ce magistraţii i-au respins înfiinţarea Partidului Poporului în urmă cu două luni.
Cererea a fost judecată luni, instanţa Tribunalului Bucureşti respingând acţiunea. Hotărârea poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti în cinci zile de la comunicare.
Iniţiatorul sucevean al formaţiunii politice pe care Dan Diaconescu vrea să o înfiinţeze este Alin Popescu, fost membru PNL.
Acesta declara în luna ianuarie 2011 că PP Suceava are deja aproximativ 2000 de adeziuni şi că deja sunt puse bazele structurării de organizaţii locale în peste 65 % dintre localităţile importante ale judeţului.