Zmau: „Felicit sucevenii care au protestat pasnic si cu respectarea legii” (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Liberalii suceveni şi-au exprimat întreaga susţinere şi apreciere pentru toţi locuitorii judeţului Suceava care au protestat paşnic zilele acestea şi fără a dori politizarea acestor mişcări, unii dintre membrii organizaţiei au participat la mitinguri ca simpli cetăţeni.

In cadrul unei conferinţe de presă susţinută pe parcursul zilei de joi, preşedintele organizaţiei municipale a PNL Suceava, Marius Zmău, a declarat că “încă de la începutul protestelor, PNL Suceava, prin membrii săi s-a alăturat manifestanților care au participat la mitingurile din aceaste zile, mai mult ca și cetățeni obișnuiți, numulțumiți atât de noua lege a sănătății, cât și de nivelul de trai și problemele cu care se confruntă zi de zi, decât ca partid politic. Am considerat că este normal ca o manifestare apolitică să nu fie politizată, așa cum încearcă acum mașina de diversiune a PDL să inducă în eroare populația, ci sprijinită într-un mod cât se poate de civilizat, fără mesaje politice și fără folosirea însemnelor de partid ale PNL sau USL”.

Marius Zmău consideră că deși, în urma presiunii publice, actuala putere a acceptat convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, aceasta pare că nu va avea nici un obiect, câtă vreme nici unul dintre punctele solicitate nu a fost acceptat. Printre acestea, liderul liberal a amintit de demiterea ministrului Administraţiei şi Internelor Traian Igaş pentru modul în care a gestionat evenimentele de duminică seara din capitala ţării, renunţarea la alegerile comasate şi demararea imediată a unor discuții între partidele parlamentare pentru înlocuirea actualului Guvern cu unul format din profesioniști neangajați politic, care să aibă ca mandat pregătirea alegerilor și gestionarea măsurilor economice necesare, și care să fie susținut de toate partidele parlamentare.

„Am observat că diversioniştii din PDL au început să inducă în rândul populaţiei întrebări de genul “Cine va veni după ăștia?”. Noi considerăm că românii trebuie să aleagă cine să-i conducă. Momentan, e clar, cei din coaliția PDLUDMRUNPR nu mai sunt doriți la guvernare. România a mers înainte și fără Ceaușescu, cu siguranță va merge înainte și fără Băsescu şi cu siguranță ceea ce se întâmplă zilele astea va fi o lecție pentru oricine va veni la putere“, a conchis Marius Zmău.


Intră acum și în grupul de