Milici: Demersul prefectului de a amenda opt primari ai USL e pur politic (VIDEO)

„Un demers pur politic”. Astfel a catalogat vicepreşedintele PSD Suceava, consilierul judeţean Ovidiu Milici, decizia prefectului de Suceava, Sorin Arcadie Popescu, de a amenda opt primării din judeţ, conduse de primari PSD şi PNL, cu până la 50.000 de lei, pentru că nu au achitat indemnizaţiile însoţitorilor persoanelor cu handicap, pe parcursul anului trecut.

Viceliderul social-democrat susţine că primarii opoziţiei au fost defavorizaţi de PDL şi nu li s-au asigurat nici măcar fonduri pentru funcţionare. „Deşi la începutul fiecărui an, şi în 2009, 2010, 2011 şi 2012, consilierii judeţeni ai opoziţiei au semnalat că primarii opoziţiei sunt nedreptăţiţi de pixul lui Gheorghe Flutur, acum există şi o acţiune politică la comandă. Nu este suficient că primarii PSD şi PNL sunt ţinuţi în post negru şi nu bani de funcţionare, dar le mai trimiţi şi comisii să-i pui pe chituci”, a spus Milici în cadrul conferinţei de presă de luni.

El a arătat că nici un primar responsabil nu ar ezita să plătească însoţitorii persoanelor cu handicap, dacă ar avea aceşti bani, în primul rând pentru că este un gest de solidaritate umană.

Milici a mai spus că a discutat cu toţi primarii care ar urma să fie sancţionaţi şi aceştia i-au dat asigurări că nu au încheiat anul 2011 cu excedent bugetar, aşa cum susţin cei care au făcut controalele şi a exemplificat cu primarul comunei Grăniceşti, care a primit somaţii de plată pentru lucrările de construcţie a căminului cultural unde acum învaţă elevi pentru că şcoala intră în renovare, iar la Forăşti, primarul a reuşit să achite 360.000 de lei, din cei 480.000 de lei care trebuiau achitaţi.

El a mai arătat că primarii au încercat diverse artificii pentru a putea plăti însoţitorii persoanelor cu handicap, dar că acestea nu au fost acceptate de DGFP Suceava.

Potrivit lui Milici, în Legea bugetului de stat sunt alocaţi 17,39 de milioane de lei pentru cei 7.838 de însoţitori ai persoanelor cu handicap de grad 1 şi pentru 1.779 copii cu handicap de grad 1 şi că dacă s-ar fi dorit, aceşti bani ar fi fost distribuiţi, corect, pe număr de persoane din fiecare localitate. „Primarii USL stau însă în post negru, iar cei din PDL nu mai pot de bine. În şedinţa CJ vom sesiza executivul privind aceste nevoi şi ca aceste localităţi să fie ajutate”, a mai spus Milici.