Candidatul USL la sefia CJ Suceava a propus la Salcea infiintarea unei scoli profesionale


Intră acum și în grupul de

Preşedintele PSD Suceava, candidatul USL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, s-a întâlnit în cursul zilei de marţi cu peste trei sute de persoane din oraşul Salcea.

Întâlnirea electorală, desfăşurată la Căminul cultural din Salcea, a fost interactivă, iar localnicii s-au plâns liderului PSD Suceava că în oraş este nevoie de drumuri, de reţele de canalizare, dar şi de susţinerea sectorului agricol.

Participanţii la acest eveniment electoral au arătat că în ultimii ani nu au fost sprijiniţi de actuala conducere locală şi judeţeană PDL în demersurile lor.

Candidatul USL pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava le-a propus acestora asocierea dintre Salcea cu Dumbrăveni şi Vereşti într-un proiect integrat de dezvoltare a sectorului agricol.

Cei din sală au votat în unanimitate ca odată cu alegerile din toamna acestui an pentru Parlament să fie organizat în Salcea şi un referendum local pentru ca Salcea să revină la statutul de comună.

De asemenea, în cadrul întâlnirii, în urma discuţiilor cu candidatul USL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava s-a propus şi înfiinţarea unei şcoli profesionale la Salcea.

La întâlnirea electorală de la Salcea au fost alături de Cătălin Nechifor şi candidaţii pentru funcţia de consilier judeţean, Aleodor Nichifor, Niculai Bosancu şi Constantin Boliacu.


Intră acum și în grupul de