Fostul viceprimar al municipiului Suceava, Lucian Harșovschi, a anunțat că, după doi ani de blocaj, se deblochează proiectul creșei din cartierul Europa, de pe strada Paris. Potrivit acestuia, investiția a fost aprobată și demarată prin Compania Națională de Investiții de administrația din care a făcut parte, alături de o altă creșă din cartierul Tineretului.
Harșovschi a afirmat că proiectul a fost ținut pe loc cu argumentul că terenul necesită un zid de sprijin și că locația aleasă nu ar fi una bună. El a calificat această motivare drept „o scuză puerilă, care ascunde lipsa de viziune și de aplecare către problemele reale ale sucevenilor”.
„Da, terenul necesita un zid de sprijin și acum doi ani. Și îl necesită și astăzi. Mai mult, este interesant că soluția pe care o propun astăzi este aceeași soluție pe care o blamau atunci, inclusiv în ședințele Consiliului Local. Atunci era o problemă. Astăzi, aceeași soluție devine bună. Diferența? Au trecut doi ani”, a declarat fostul viceprimar.
Acesta a amintit că ambele creșe se află în cartiere tinere, unde administrația anterioară a pus la dispoziție terenuri pentru tineri, în baza Legii 15/2003. În privința creșei din cartierul Tineretului, Harșovschi a spus că investiția a fost adusă de vechea administrație, care a construit inclusiv zidul de sprijin, iar administrației actuale îi revenea racordarea la utilități. Potrivit lui, creșa a fost inaugurată fără a fi legată la utilități.
„Mai bine mai târziu decât niciodată. Pentru că, în final, sucevenii trebuie să beneficieze de proiectele gândite pentru comunitate și de investițiile realizate cu bani de la Guvern. Dar întrebarea rămâne: în acești doi ani, câți copii din zonă au mers deja la grădiniță și nu au mai putut beneficia de o creșă care putea fi construită și pusă în funcțiune?”, a conchis Lucian Harșovschi.
Intră acum și în grupul de






