Carmen Agoutin: „PDL-ul duce o campanie asidua de dezinformare a populatiei” (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

De la Revoluţia din 1989 şi până acum nu s-a mai văzut o campanie atât de asiduă de dezinformare a populaţiei, este de părere preşedintele Organizaţiei de Femei din PSD Suceava, Carmen Agoutin.

În cadrul unei conferinţe de presă susţinută pe parcursul zilei de joi, Carmen Agoutin a ţinut să facă un apel către toate femeile, referindu-se în primul rând la mame şi bunici, să nu mai facă greşelile pe care le-au făcut până acum în mandatul preşedintelui suspendat al României Traian Băsescu şi să mai accepte promisiunile false pe care acesta le face.

Preşedintele Organizaţiei de Femei din cadrul PSD Suceava a mai afirmat că armele cu care au pornit în luptă PDL-iştii sunt dezinformarea şi intoxicarea populaţiei pentru ca persoanelor cu drept de vot să li se facă lehamite de clasa politică din România şi deciziile pe care le iau aceştia.

„Am asistat în ultimul timp la o campanie, din partea PDL, fără precedent. Una de dezinformare, de manipulare şi intoxicare, cu scopul clar de a debusola cetăţeanul, de a-l face să nu mai înţeleagă nimic şi să i se facă lehamite de tot şi să nu mai partice la vot, ceea ce este cea mai democratică formă de a participa la viaţa cetăţii. Tocmai de aceea, mă adresez tuturor locuitorilor cu îndemnul de a nu sta deoparte şi de a participa la referendum, la vot, cel care reprezintă sensul adevărat al democraţiei, un cuvânt fluturat pe buzele tuturor şi atât de pervertit în această campanie”, a conchis Carmen Agoutin.


Intră acum și în grupul de