Baisanu si Dontu, candidati la parlamentare




Preşedintele PNL Suceava, Alexandru Băişanu, şi preşedintele executiv al PSD Suceava, Ovidiu Donţu, care au pierdut în 2008 alegerile parlamentare după ce au fost contracandidaţi în acelaşi colegiu uninominal vor candida în alegeri, unul pentru Camera Deputaţilor şi celălalt pentru Senat.

Alexandru Băişanu şi Ovidiu Donţu au candidat în 2008 în colegiul nr. 1 Suceava care a fost câştigat de actualul deputat PDL Sanda Maria Ardeleanu.

La alegerile parlamentare din 9 decembrie cei doi vor candida în colegii diferite, Băişanu în colegiul nr. 1 pentru Camera Deputaţilor, iar Donţu în colegiul nr. 3 pentru Senat.

Pentru funcţia de deputat va candida şi preşedintele organizaţiei municipale PNL Suceava, Marius Zmău, în colegiul uninominal 2.

Pentru funcţia de senator în colegiul uninominal 2 va candida din partea PSD medicul Tiberius Brădăţan din cadrul UPU Suceava, iar pentru cea de deputat în colegiul nr. 7 PSD îl propune pe economistul Vasile Rusu.

Cei şapte parlamentari ai USL din judeţul Suceava vor candida toţi în alegerile din 9 decembrie, cinci dintre ei în aceleaşi colegii uninominale, iar doi în alte colegii, senatorul PSD Gavril Mîrza, în colegiul de deputat nr. 3, iar deputatul PSD Eugen Uricec, ales în colegiul 3 va candida în colegiul 4.

USL are în prezent cinci deputaţi şi doi senatori în judeţul Suceava în condiţiile în care două colegii uninominale ale USL la Camera Deputaţilor nu sunt reprezentate în prezent după ce deputatul PSD Cătălin Nechifor a fost ales preşedinte al CJ Suceava şi deputatul PSD Gheorghe Coroamă a fost ales primar al comunei Putna.

Astfel, vor candida din partea USL pentru un nou mandat, deputatul PNL Dumitru Pardău în colegiul uninominal 9 ce cuprinde municipiul Vatra Dornei, deputatul PSD Eugen Uricec în colegiul nr. 4 Fălticeni, deputatul PSD Ioan Stan, în colegiul nr.5 ce cuprinde zona rurală din apropierea municipiului Fălticeni, deputatul PSD Eugen Bejinariu în colegiul uninominal 8 din zona oraşului Siret, deputatul PNL Ion Irimescu în colegiul 6 Rădăuţi, iar senatorul PNL Tiberiu Prodan în colegiul uninominal 4 ce cuprinde zonele Siret-Rădăuţi.

Senatorul PSD Gavril Mîrza va candida pentru un loc de deputat în colegiul 3, Cajvana-Cacica, în locul său urmând să candideze preşedintele executiv al PSD Suceava, Ovidiu Donţu.

loading...