Deputatul AUR de Suceava, Petru Gabriel Negrea, a susținut în plenul Camerei Deputaților o declarație politică prin care a solicitat reducerea birocrației, predictibilitate fiscală și un parteneriat real între stat și mediul de afaceri, argumentând că antreprenorii români trebuie sprijiniți, nu împovărați cu noi obligații.

Parlamentarul sucevean a atras atenția asupra dificultăților cu care se confruntă întreprinzătorii din România și a evidențiat rolul acestora în dezvoltarea economiei, crearea locurilor de muncă și susținerea comunităților locale.
„Antreprenorul român nu cere pomeni și nici privilegii. Cere respect, stabilitate fiscală, reguli clare și posibilitatea de a munci cinstit”, a declarat Petru Gabriel Negrea, precizând că vorbește și din experiența proprie acumulată în mediul privat.
În intervenția sa, deputatul AUR a criticat schimbările fiscale frecvente și creșterea obligațiilor administrative, despre care spune că afectează capacitatea firmelor de a investi și de a se dezvolta.
„De prea multe ori, în loc să îi sprijine pe cei care muncesc și contribuie la economia acestei țări, statul îi împovărează cu birocrație, taxe și reguli care se schimbă permanent. Nu putem vorbi despre dezvoltare economică fără să oferim antreprenorilor stabilitate și încredere în viitor”, a afirmat parlamentarul.
Referire la antreprenorii din Suceava
Petru Gabriel Negrea a evidențiat contribuția mediului de afaceri din județul Suceava, făcând referire în special la antreprenorii din domeniile turismului, agriculturii, comerțului și serviciilor.
Potrivit deputatului, în spatele fiecărei afaceri se află oameni care își asumă riscuri, creează locuri de muncă și contribuie la bugetul public prin taxe și impozite.
„Când o afacere întâmpină dificultăți, consecințele nu se răsfrâng doar asupra celui care a construit-o, ci și asupra angajaților și comunității din care face parte”, a transmis acesta.
Apel către Guvern
În declarația susținută în Camera Deputaților, parlamentarul a pledat pentru consultarea reprezentanților mediului de afaceri înainte de adoptarea unor măsuri cu impact economic și a cerut autorităților să trateze antreprenorii drept parteneri.
„Mesajul meu către Guvern și către instituțiile statului este unul clar: haideți să fim parteneri, nu adversari! Haideți să construim împreună, nu să ne punem piedici! Să încurajăm munca, investițiile și inițiativa privată”, a declarat deputatul AUR.
Acesta a subliniat că dezvoltarea mediului privat este strâns legată de buna funcționare a întregii societăți, arătând că veniturile colectate din taxele și impozitele plătite de companii și angajați stau la baza finanțării serviciilor publice și a investițiilor.
În concluzie, Petru Gabriel Negrea a susținut că România are nevoie de politici economice care să stimuleze investițiile și inițiativa privată, reiterând mesajul central al declarației sale: „Antreprenorul român nu trebuie pedepsit pentru că muncește, ci respectat pentru ceea ce construiește”.





