Baisanu: „Pe timpul campaniei electorale, ma voi autosuspenda din functia de vicepresedinte al CJ Suceava” (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Liderul liberalilor suceveni Ştefan Alexandru Băişanu, se va autosuspenda din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, odată cu începerea campaniei electorale pentru alegerea parlamentarilor.

Băişanu este unul dintre candidaţii PNL Suceava ce se vor lansa în lupta electorală pentru un fotoliu de deputat în Colegiul 2.

„Pe timpul campaniei electorale, mă voi autosuspenda din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava deoarece este absolut normal. Nu îmi pot permite să merg în campanie, să neglijez atribuţiile de conducere în administraţia judeţeană şi pe deasupra să mai iau şi bani pentru asta”, a declarat Alexandru Băişanu, într-o conferinţă de presă.

Întrebat cine crede că îi va lua locul în cazul în care va ieşi învingător la alegerile din 9 decembrie, liderul liberalilor suceveni a afirmat că nu are de unde să ştie, acest lucru urmând a fi stabilit prin vot de către membrii deliberativului judeţean, dar că i se pare corect ca fotoliul să fie ocupat tot de un consilier liberal, în conformitate cu scorurile electorale obţinute în urma alegerilor locale.


Intră acum și în grupul de