Tandemul Mirza-Bradatan, sustinut de locuitorii comunei sucevene Dragoiesti

Candidaţii USL la alegerile parlamentare, Gavril Mîrza, pentru Camera Deputaţilor şi Tiberius Brădăţan pentru Senat şi-au prezentat programul electoral şi proiectele pe care le vor susţine în Parlamentul României în faţa a peste 500 de locuitori ai comunei sucevene Drăgoieşti.

Candidatul USL pentru funcţia de deputat în colegiul nr. 3 Cajvana, Gavril Mîrza, a amintit, în primul rând, de modificarea legii pensiilor, precizând că de acest act normativ nu este mulţumit nici un pensionar.

Mîrza a mai arătat că va susţine reducerea TVA pentru produsele alimentare de bază la 9%, creşterea subvenţiilor pentru culturile agricole şi scăderea preţului la motorină. El a adăugat că în calitate de deputat va susţine şi o lege prin care să fie permisă asocierea între comunele învecinate şi crearea de centre de depozitare şi sortare, creându-se astfel locuri de muncă pentru oamenii de la sate. Gavril Mîrza a spus că va promova o lege care să oblige hypermarketurile ca cel puţin 40% din produsele agricole vândute să fie produse provenite din judeţul Suceava, din centrele de sortare înfiinţate în localităţile din judeţ.

„Suntem preocupaţi de creşterea nivelului de trai al cetăţenilor. Nu e posibil să avem o ţară bogată cu oameni săraci. Stimaţi cetăţeni. Nu vă promitem că după data de 9 decembrie prin şanţurile din Drăgoieşti va curge lapte şi miere. Dar vă asigurăm că vom milita în Parlamentul României pentru a reintroduce normalitatea în această ţară. Normalitatea înseamnă proiecte de legi care să-i trateze pe toţi cetăţenii la fel. Nu vor exista cetăţeni privilegiaţi. Asta pentru că noi îi vom sprijini pe cetăţenii de rând, pe micii întreprinzători şi pe toţi oamenii cinstiţi din această ţară”, a declarat Gavril Mîrza.

Candidatul USL pentru funcţia de deputat în colegiul nr. 3 Cajvana a arătat că în calitate de deputat va sprijini mai multe proiecte pentru comuna Drăgoieşti, respectiv construcţia reţelei de alimentare cu apă şi canalizare, finalizarea construcţiei bisericii, modernizarea şcolii generale, construcţia unui dispensar medical uman, precum şi modernizarea căminelor culturale din Măzănăeşti şi Drăgoieşti.

În finalul discursului său, Gavril Mîrza le-a urat „Sărbători fericite!” locuitorilor din această comună, spunându-le că au şansa ca pentru prima dată să trimită în Parlamentul României un senator din localitatea lor, adică pe doctorul Tiberius Brădăţan.

În discursul său, candidatul USL pentru funcţia de senator în colegiul nr. 2 Suceava, Tiberius Brădăţan, a ţinut să le transmită alegătorilor din Drăgoieşti să nu uite cine a guvernat în ultimii patru ani România. „Portocalii şi-au schimbat acum culoarea în albastru. Însă trebuie să ştiţi că ei şi-au schimbat părul, dar năravul ba. Oameni ca Vasile Ilie sau Gheorghe Flutur, care au contribuit la dezastrul României, trebuie să ajungă la lada de gunoi a istoriei”, a spus Tiberius Brădăţan. El a mai adăugat că având în vedere că este din Drăgoieşti, intenţionează să-şi deschidă un cabinet parlamentar în această comună pentru a prelua mai uşor problemele cetăţenilor.

Locuitorii comunei Drăgoieşti au anunţat că îşi vor susţine pe candidaţii USL Gavril Mîrza şi Tiberius Brădăţan, la alegerile parlamentare.