31 august devine “Ziua Limbii Romane”. Vezi ce spune deputatul Sanda-Maria Ardeleanu, co-initiator al proiectului de lege

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 312 voturi “pentru”, două voturi “împotrivă” şi cinci abţineri, proiectul de lege privind instituirea zilei de 31 august ca Zi a Limbii Române, a anunţat deputatul PDL de Suceava, prof.univ.dr. Sanda-Maria Ardeleanu. “În calitate de co-inițiator la acest Proiect de Lege, împreună cu alți 166 de parlamentari, am simțit nevoia sprijinirii o dată în plus a românilor de pretutindeni în vederea conservării și cultivării limbii române și, prin aceasta, a valorilor noastre identitare”, a scris parlamentarul democrat-liberal pe blogul său.

ardeleanu juramant 1

Ardeleanu a ţinut să sublinieze că Ziua Limbii Române este de mulți ani sărbătorită deja în Regiunea Cernăuți din Ucraina și în Republica Moldova. “<<Paradoxul francez>> se repetă și în cazul limbii române care, așa după cum Franța s-a înscris cu mare întârziere în rândul țărilor Francofone, reușește să-și aibă o zi simbolică în Patria-mamă după alte regiuni ale spațiului românesc”, a arătat deputatul PDL în postarea de pe blog.

Totodată, ea a invocat din nou importanța Colocviului Internațional de Științe ale Limbajului “Eugeniu Coseriu”, itinerant în Suceava – Chişinău – Cernăuţi, a cărui următoare ediție,  a 13-a, se va desfășura anul acesta la Cernauti. “Această manifestare științifică, unică în Europa, promovează cu prioritate studiile focalizate pe limba română și limbile sale surori, într-un spațiu bine delimitat și fortificat prin însăși funcționarea limbii române”, a arătat parlamentarul democrat-liberal.

Nu în ultimul rând, Ardeleanu a reiterat nevoia de folosire a limbii române ca limbă de comunicare în cadrul manifestărilor științifice și culturale din spațiul românesc, amintind faptul că limba română este una din cele 27 limbi oficiale ale Uniunii Europene. “Aștept promulgarea acestei Legi și momentul în care, pe 31 aug 2013, vom putea sărbători pentru prima oară Ziua Limbii Române în România”, a scris deputatul PDL de Suceava, în finalul postării de pe blog.