Ardeleanu: Noul concept de dezvoltare a universitatilor ajunse la maturitate, inclusiv USV, va fi sustinut de MEN


Intră acum și în grupul de

Deputatul PDL de Suceava, prof.univ.dr. Sanda-Maria Ardeleanu, a arătat într-o postare recentă pe blogul personal că în intervenţia pe care a avut-o marţi, în cadrul şedinţei Comisiei pentru Învățământ Știință, Tineret și Sport a Camerei Deputaților, ministrul delegat pentru Învățământ Superior, Cercetare Științifică și Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, a vorbit despre Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava şi de faptul că noul concept de dezvoltare a universităţilor ajunse la maturitate, inclusiv USV, va fi susţinut de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

sanda ardeleanu

Potrivit parlamentarului democrat-liberal, care este şi membru al Comisiei pentru Învățământ Știință, Tineret și Sport a Camerei Deputaților, ministrul delegat Mihnea Costoiu a arătat în raportul prezentat, în cadrul Comisiei pentru Învățământ, în prezența ministrului Educației Naționale, că “se are în vedere dinamica sistemului, constatându-se dezvoltarea unor universități care au atins vârsta teoretică a maturității, dezvoltând un alt concept pe care MEN îl susține (ex: Suceava, Ploiești, Reșița, Alba Iulia)”.

Ardeleanu a mai precizat că Mihnea Costoiu a arătat că s-a deschis dezbaterea pe problema regionalizării și a rolului universităților în contextul dezvoltării regionale. “Se va avea în vedere ca profilul universităților să corespundă nevoilor de pe piața forței de muncă, promovându-se universitățile de tip managerial și antreprenorial”, a mai informat deputatul PDL pe blog.


Intră acum și în grupul de