TVA la tot lantul de produse din paine va fi redus la 9 la suta. Creste acciza la alcool si produse de lux

Premierul Victor Ponta a declarat, în urma întâlnirii cu delegația FMI, că guvernul va adopta, marți, o ordonanță simplă prin care TVA la tot lanțul de produse de pâine va fi redus.

victor ponta

“Vom adopta o ordonanță simplă prin care TVA la tot lanțul de produse de pâine va fi redus la 9%. Eventualul impact negativ al acestei măsuri va fi compensat la o creștere de acciză la alcool și la produsele de lux”, a explicat Ponta.

Reducerea TVA va intra în vigoare de la 1 septembrie, a spus Ponta.

El a arătat că, împreună cu ministrul Agriculturii, va discuta cu producătorii ca această măsură să-şi producă efectele pozitive.

Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a spus că creşterea accizei va avea loc la alcool şi la produsele de lux, arătând că produsele de lux avute în vedere sunt aur şi bijuterii, armament pentru persoane private, maşini de lux cu peste 3000 cmc.

loading...