Gheorghe Flutur cere premierului ca la rectificare sa deblocheze investitiile importante pentru Suceava


Intră acum și în grupul de

Preşedintele PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, a solicitat, marţi, Guvernului Ponta ca măcar la rectificarea bugetară să nu trateze cu dispreț și indiferență județul Suceava și să deblocheze investițiile importante pentru întregul județ și zonă

 

Flutur solicită ca în rectificare să fie prevăzută finanțarea integrală  în vederea finalizării în acest an a centurii municipiului Suceava, precum și fonduri necesare pentru modernizarea DN 29 Suceava – Botoșani, a drumului DN 18 Iacobeni – Borșa – Baia Mare, a drumului DN 17 B Vatra Dornei – județul Neamț sau a rutelor ocolitoare ale municipiilor Rădăuți și Fălticeni.

flutur gheorghe

„Școlile și spitalele din județul Suceava au nevoie de fonduri pentru continuarea investițiilor”, a spus Flutur.

El a mai arătat că județul Suceava este unul cu un potențial ridicat de risc la inundații si ca urmare nu trebuie abandonate lucrările de îndiguiri si regularizări ale cursurilor de apa.

Pentru dezvoltarea turismului, municipiul Câmpulung Moldovenesc şi întreaga zona are nevoie de finalizarea pârtiei de schi, a spus Flutur.

El a mai cerut de asemenea fonduri pentru proiectele şi investiții aflate în derulare la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava

„Asa cum au aratat şi mai mulţi primari din județ, în acest moment nu sunt asigurate fondurile necesare pentru asigurarea salariilor până la sfârșitul anului pentru cadrele didactice şi personalului auxiliar din școli şi licee”, a mai declarat senatorul PDL.

El consideră că finalizarea lucrărilor la Centrul Cultural Bucovina din Suceava ar fi doar un exemplu dintre proiectele culturale care au fost blocate şi care au nevoie de continuarea finanțărilor.

Guvernul Ponta trebuie sa asigure de asemenea fonduri in vederea rezolvării solicitărilor salariaților de la SC Termica SA, a mai arătat Flutur.

„Reamintesc faptul că la adoptarea Legii Bugetului pe 2013 parlamentarii PDL au solicitat şi argumentat, prin amendamente, nevoia de fonduri pentru deblocarea  proiectelor demarate de primării, dar şi pentru investiții derulate la nivel județean sau regional”, a spus Gheorghe Flutur.

El consideră că rectificarea bugetară trebuie să dea drumul la investiţii publice iar Guvernul Ponta să accelereze absorbţia banilor europeni.

„Guvernul Ponta să îşi respecte promisiunile electorale, să reducă fiscalitatea şi să stimuleze crearea de locuri de muncă prin diminuarea TVA şi CAS. Diminuarea poverii fiscale ar reporni investiţiile private în economie. Guvernul Ponta trebuie să ia măsuri ferme de eliminare a corupţiei din controlul fiscal, să simplifice Codul Fiscal şi de procedură prin rescrierea acestora şi să garanteze transparenţa şi predictibilitatea legislaţiei fiscale”, a conchis Flutur.

 


Intră acum și în grupul de