Acasă Politica Flutur: USL a introdus 20 de impozite si taxe noi, dar veniturile...

Flutur: USL a introdus 20 de impozite si taxe noi, dar veniturile colectate sunt abia la 46% din estimari


Intră acum și în grupul de

Preşedintele PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, a declarat, marţi, că cifrele bugetare pe primele șase luni ale anului demonstrează din plin că Guvernul USL este incapabil să stimuleze creșterea economică.

victor ponta



„USL a crescut taxele, crescând prețurile. Șomajul crește, iar haosul fiscal şi controalele abuzive paralizează inițiativa privată, blocând crearea de noi locuri de muncă şi creşterea salariilor. Cifrele pe primele 6 luni ale anului conturează tabloul falimentului economic marca USL”, susţine Flutur.

El arată că sumele primite de la UE pe primul semestru au scăzut cu 2 %.

„Guvernul Ponta a scăzut cheltuielile cu investiţiile cu peste 11%, generând blocarea dezvoltaării și creșterera șomajului, înregistrându-se cu 34.000 mai mulţi şomeri decât anul trecut”, a spus liderul democrat liberal.

Totodată, el arată că încasările obţinute din impozitul pe profit au scăzut cu 5,5% în primele şase luni ale acestui an.

 

„Sub guvernarea USL, România a devenit singura ţară din Europa centrală şi de est in care au scăzut investiţiilor străine directe atrase”, a spus senatorul sucevean.

El a subliniat că USL a introdus 20 de impozite şi taxe noi sau majorate, iar cu toate acestea veniturile bugetare colectate se ridica la abia 46% din estimările pentru acest an.

„PDL solicită, prin urmare, Guvernului Ponta să treacă la măsuri urgente pentru relansarea economică a României”, a mai declarat Gheorghe Flutur.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version