Deputatul Ovidiu Iane propune o lege de reinfiintare a scolilor profesionale


Intră acum și în grupul de

Deputatul PSD de Suceava Ovidiu Iane a anunţat, luni, cu prilejul deschiderii anului şcolar, că are în lucru o iniţiativă legislativă de reînfiinţare a şcolilor profesionale.

„Am în lucru o iniţiativă legislativă prin care doresc reînfiinţarea şcolilor profesionale. Sunt foarte mulţi tineri care termină şcoala şi nu doresc să urmeze o facultate, însă meseria este brăţară de aur şi va trebui să facem ceva în sensul redeschiderii acestor şcoli profesionale”, a spus Iane.

AFISARE REZULTATE BACALAUREAT

Deputatul Ovidiu Iane a participat alături de preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, la deschiderea anului şcolar la Liceul Tehnologic din Vicovu de Sus.

Nechifor a spus că a ales să participe la această unitate de învăţământ la deschiderea anului şcolar în condiţiile în care aici s-au înfiinţat două clase pentru pregătirea personalului calificat în industria de încălţăminte. Cele două clase unde elevii vor fi şcoliţi în domenii legate de confecţionarea de încălţăminte au fost înfiinţate în vederea acoperirii cererii industriei din zonă. Până în acest an, meseriile învăţate de elevii acestei unităţi şcolare nu aveau legătură cu piaţa muncii din zonă. În campania electorală de anul trecut, Nechifor a promis că va iniţia un proiect-pilot astfel încât la liceul din Vicovu de Sus să fie învăţate meseriile cerute de industria locală, care este preponderent axată pe încălţăminte.


Intră acum și în grupul de