Doamnele din PSD Suceava si-au ales un nou lider

Felicia Procopeț este de vineri seara, noul presedinte ales cu o foarte larga majoritate a organizației municipale Suceava a femeilor din PSD.

Noul lider al doamnelor social-democrate este de profesie jurist, activează în mediul privat, este căsătorită și are un copil și face politică în cadrul organizației de femei de peste 4 ani, la ultimele alegeri fiind desemnată vicepreședinte al orgaizației municipale.

Felicia Procopet

La alegerile de vineri au participat aproximativ 250 de femei, actiunea având loc la Hotel IMPERIUM din Suceava, prezidiul fiind onorat de lideri judeteni marcanți ai PSD Suceava printre care președintele CJ, Cătălin Nechifor și senatorii Ovidiu Donțu (care a și condus ședinta în calitate de președinte al organizației de seniori a PSD Suceava) si Niculai Bereanu, consilieri județeni si locali ai PSD.

”Presedintele desemnat prin vot si noua echipă de conducere a organizației de femei sunt un real plus pentru ca doamnele sunt mobilizate in vederea cîștigarii alegerilor europarlamentare, cele prezindențiale dar și pentru referendumul pentru noua Consitutție”, a spsus la final senatorul Ovidiu Donțu.

Până la alegeri organizația fusese condusa de Doinița Cocriș.