Vezi de ce este nemultumit viceprimarul Ovidiu Doroftei de pistele pentru biciclete trasate pe trotuarele din Suceava

Doar pe stradă se poate merge cu bicicleta nu şi pe pistele pentru biciclete trasate pe trotuare, a declarat joi, viceprimarul liberal al Sucevei, Ovidiu Doroftei, criticând modul în care au fost trasate pe trotuarele din municipiu pistele pentru bicicletă. El susţine că pe aceste trasee nu se poate merge cu bicicleta din cauza stâlpilor de iluminat public care sunt pe mijlocul traseului. „Pe acel traseu nu se poate merge cu bicicleta. Nici eu şi nici copiii mei”, a spus Doroftei, în conferinţa de presă a PNL Suceava, arătând că va merge cu bicicleta pe stradă pentru că altă alternativă nu este.

ovidiu doroftei1

Şeful municipalităţii sucevene, Ion Lungu, a declarat că traseul de bicicletă a fost executat în cadrul unui proiect cu finanţare europeană şi a recunoscut că sunt „unele gâtuiri” în trafic întrucât se întâlnesc stâlpii de iluminat. El a precizat că a discutat cu firma care a realizat marcajul şi se va modifica traseul astfel încât să fie în interiorul trotuarului, astfel fiind soluţionată problema. Lungu a explicat că şi-ar fi dorit să realizeze piste speciale de biciclete şi nu doar crearea unui culoar pentru biciclişti pe trotuare. „Nu avem însă condiţiile tehnice pentru piste speciale de bicicletă”, a mai precizat edilul-şef.

pista biciclisti si stalpi iluminat 1

pista de biciclisti si stalpi de iluminat 2

loading...