Partidul Miscarea Populara Suceava ameninta cu iesirea in strada

Mișcarea Populară Suceava se solidarizează cu majoritatea cetățenilor din județul Suceava, indignați de faptul că zilele trecute parlamentarii au votat o „lege care îi apără pe hoţi şi pe corupţi” respectiv modificarea Codului Penal, pentru ca parlamentarii și baronii locali să nu mai poată fi anchetați și cercetați pentru furt, trafic de influență, abuz și luare de mită, se arată într-un comunicat semnat de preşedintele PMP Suceava, Corneliu Popovici. „Credem cu tărie că prin alegerea într-o demnitate  la nivel central sau local, trebuie să îți asumi o responsaiblitate față de cetățenii care ți-au dat votul.  Însă, la un an de la alegeri, constatăm că parlamentarii  s-au preocupat numai și numai de legi care să le protejeze propria persoană, averile dubioase și sferele de influență, în dispreț față de cetățenii din această țară”, se arată în comunicat.

corneliu popovici

Corneliu Popovici subliniază că această „lege a hoţilor” inițiată și votată de USL arată fața hidoasă și antinațională a actualei puteri. „Domnilor parlamentari USL! Când aveți de gând să dați legi in folosul romanilor, si nu in doar in interes personal?”, întreabă liderul PMP Suceava.

 Corneliu Popovici cere public parlamentarilor USL din Suceava care au votat pentru „Legea hoţilor şi corupţilor” să vină în fața sucevenilor și să le explice clar motivația votului lor. „Față de acestă situația organizația județeana a Partidului Mișcarea Populară Suceava își propune să sancționeze acest grav derapaj democratic prin acțiuni de protest, inclusiv manifestații de strada, pentru că nu putem asista impasibili la atacul asupra statului de drept și la abuzurile actualei puteri”, se mai arată în finalul comunicatului.