Dontu: Cred ca dupa ce Comisia Europeana va fi condusa de un om al stangii, Romania va intra in Schengen


Intră acum și în grupul de

Preşedintele executiv al PSD Suceava, senatorul Ovidiu Donţu, a declarat joi seara în cadrul emisiunii Ora de politica de la Intermedia TV că România are şanse mari ca într-un an de la alegerile europene să intre în Schengen dacă un socialist european va conduce Comisia Europeană.

Ovidiu Dontu

Donţu a spus că România nu e astăzi în Schengen şi pentru că partidele din diverse ţări, membre ale Partidului Popular European, au pus diverse piedici, în special ca efect al campaniilor electorale din ţările lor, el apreciind că România întruneşte toate cerinţele pentru a adera la Schengen.

El şi-a exprimat încrederea că alegerile europarlamentare din primăvara acestui an vor fi câştigate de socialiştii europeni şi crede că aceasta ar fi şi în favoarea României.

„Sunt toate premisele ca la un an de la preluarea preşedinţiei Comisiei Europene de un om al stângii să intrăm în Schengen”, a spus Donţu.

El făcea referire la preluarea preşedinţiei Comisiei Europene de Martin Schultz, eurodeputat socialist şi preşedinte al Parlamentului European.

Întrebat dacă Martin Schultz nu va avea aceeaşi atitudine în condiţiile în care va obţine sprijinul cancelarului german Angela Merkel pentru a prelua conducerea Comisiei Europene, Ovidiu Donţu a explicat că în Germania socialiştii, SPD, au făcut o alianţă cu CDU, partid membru PPE, care funcţionează, dar că nu are altă legătură cu politica europeană.

El a apreciat că în Parlamentul European, liberalii sunt mai apropiaţi de Partidul Socialiştilor Europeni.

„Poate facem USL şi la nivel european”, a spus Donţu făcând referire la o alianţă PES-ALDE în PE.

 

 


Intră acum și în grupul de